În astronomie, se numesc solstiţii cele două momente din an cînd planul determinat de centrul Soarelui şi de axa de rotaţie a Pămîntului este perpendicular pe planul orbitei Pămîntului.

În jurul datei de 21 sau 22 iunie în emisfera nordică are loc solstiţiul de vară; în preajma acestei date, la trecerea meridianului, soarele se ridică deasupra orizontului la unghiul maxim, iar intervalul diurn are durata maximă. Simultan, în emisfera sudică are loc solstiţiul de iarnă, cînd înălţimea soarelui deasupra orizontului şi intervalul diurn sînt minime (la sud de cercul polar de sud soarele nu răsare şi se află la unghiul maxim sub orizont).

În jurul datei de 21 sau 22 decembrie se petrece fenomenul opus: are loc solstiţiul de iarnă în emisfera nordică şi solstiţiul de vară în emisfera sudică.

Din punctul de vedere al zonelor ecuatoriale solstiţiile nu pot fi numite nici „de vară” nici „de iarnă”. Atunci cînd în emisfera nordică are loc solstiţiul de vară, mişcarea aparentă a soarelui văzut de pe ecuator are traiectoria cea mai nordică şi, simetric, cînd are loc solstiţiul de vară în emisfera sudică traiectoria soarelui atinge extrema sudică.

Denumirea de solstiţiu provine din latinescul solstitium, format din sol (soare) şi stitium, de la verbul sistere (a se opri, a rămîne constant; v. a sista). Spre deosebire de celelalte zile din an, cînd unghiul făcut de soare cu orizontul la trecerea meridianului se schimbă semnificativ de la o zi la alta, la solstiţii acest unghi devine staţionar, din cauza inversării sensului său de variaţie.

via

Cât de bun este articolul:

(2 voturi, average: 5.00 din 5)

 Loading ...